| NOAPTE | DARKNESS |
| Flavia Cosma | tr. the poet with Don Wilson |
Umbre fluide ca ploaia se rup de pe ziduri. Casele rămân dezvelite'n noapte, Ceaţa se prelinge, le înghite, Umbrele rupte vibrează înalte. In mijlocul pieţii, pe caldarâm, Cu murmur vâscos se topesc una'ntr'alta, Umil şi obraznic, .........................gigantic plămân, Ocupă stăpâne şi piaţa şi strada. Desprinse din vreme, din lunga-aşteptare, Din lumea de care nu ştim să vorbim, Dansează frenetic în ritmuri scornite, Mulţime damnată, cumplită serbare. Pe drumul fără luni mă'ntorc acasă, Păşesc înăduşit ca într'o vrajă, In cale-mi sar scheletice capcane, Ši'n ceafă mă loveşte suflarea lunecoasă. E ora când de rugi mi-aduc aminte, Icoane din uitare construiesc, Cu inima făcută ghem în poală, Cu pumnii strânşi pe cărtile prea sfinte, Printre păduri de duhuri necurate, Din frică mă ridic ca dintr'o boală. | Shadows, liquid as rain, tear themselves from the walls. The houses stand uncovered in darkness. The fog reaches out, devours them. The broken shadows shake, up high. In the midst of the plaza, on the pavement, With gelatinous murmurs they melt each into another, Humble and bold, ...........................huge lungs, Masters occupying both square and street. Unfastened from time, from long anticipation, From a world we don�t know how to talk about, They dance frantically in invented rhythms, The damned crowd, the cruel celebration. I'm returning home on the road without moons, I stride sweating as under a spell, Traps like skeletons are springing in my way And the slippery breathing is hitting the nape of my neck. This is the hour when I remember to remember to pray, Icons I make of oblivion. My heart all balled up in my lap, My fists gripping the holy books ever tighter, Among forests of unholy ghosts, I arise from fear as from disease. |
Copyright © Flavia Cosma 2007